Aaaaand cut! Cu păreri de rău, cu păreri de bine, s-a terminat şi cu Proiectul P. Niciunul dintre noi, coordonatorii, nu cred că se aştepta ca acest proiect să aibă până la urmă rezultatele pe care le-a avut. Am avut, într-adevăr speranţe, aşteptări, dar majoritatea dintre baby-members ni le-au depăşit. Cu mult. Aici mă încadrez şi eu şi pot afirma cu tărie că sunt foarte mândru de echipa mea, lucru pe care i l-am spus şi lor, evident! Desigur, pe seama unor echipe se făceau deja pariuri, echipa lui
Bobo fiind prima asupra căruia s-au pus la bătaie tichetele de masa pentru o luna. Apoi altele pe seama altor echipe, pe măsură ce entuziasmul unor coordonatori creştea, al altora scădea. Deja mă întrebam dacă joacă vreunul din noi la bluf. Eram atenţi la dilatarea pupilelor, ne-am pus ochi şi la ceafă. Aşadar, noi, coordonatorii, am luat în serios acest proiect.
Pariurile erau fictive, normal! (deşi e cam ciudat, pentru că am observat pe Cătălin o geacă nouă tocmai după prezentari, dar în fine.)
Iniţial eram foarte dezamăgit că nu am putut fi prezent când s-au tras la sorţi echipele, însă toată lumea m-a sunat să mă anunţe că am doar fete în echipă, aşa că m-am simţit ca şi cum aş fi fost acolo. Ne-am întâlnit, am făcut cunoştinţă şi ne-am pus pe explicat. Brief? De ce aşa? BTL? În ce măsură? Timeline? Bun, după ce am lămurit ce era de lămurit, toată lumea a trecut la treabă.
Diana şi
Oana au ţinut un mega-speech cu un mega-powerpoint, (pe care eu nici în ziua de azi nu l-am văzut, dar nu e problemă, timpul este tânăr!) apoi toată lumea s-a dispersat pe ici, pe colo. Barurile din Cluj s-au dovedit a fi prea puţine pentru întâlnirile echipelor cu coordonatorii, timp de aproape două săptămâni echipele fiind peste tot, fără să exagerez. M-am bucurat enorm să văd că „fetele mele” se înţeleg de minune. Era singurul lucru de care îmi era „teamă”. Să nu reuşesc să le fac să se înţeleagă. Dar nu a fost nevoie, s-au înţeles de minune.
Mi-au pictat oraşul în roz, au luat mot-a-mot sfatul meu şi am fost extrem de placut surprins să văd că au o idee foarte bună. Îmi părea foarte rău că nu ne-am putut implica să le ajutăm de nicio culoare... Tuturor ne-a părut foarte rău, iar
Bobo ştie cel mai bine acest lucru.
Rezultatele poate nu au fost chiar cele aşteptate de echipe, ele probabil sperând la un clasament, efectiv. Aici este important de înţeles că aceste rezolvări de brief nu sunt STAS şi nu pot fi departajate atât de simplu pe cât ar crede unii. Da, s-ar putea face o departajare, însă nu ar fi atât de cinstit. Să explic, simplu, motivul pentru care nu se poate: fiecare echipă a avut plusuri şi minusuri, fiecare proiect a avut idei geniale şi idei care nu se încadrau pe brief. Dacă este să o luăm mai simplu, ideile erau complementare, de aceea nu au existat proiecte geniale şi proiecte execrabile. Cam cu aceeaşi părere am rămas şi eu,
Diana,
Oana, Lavinia şi
Vio, după prezentările de la
Olimpiadele Comunicării de anul trecut. Nu ne-am resemnat, ci chiar am simţit că am câştigat mult mai mult, am realizat că din acel moment, eram 5 prieteni foarte buni. Ne ştiam toanele, ifosele, secretele şi mai ales reţetele. (Toată viaţa o să-i mulţumesc lui Vio pentru acele paste fantastice!)
Într-un final, cu toţii am ajuns la această concluzie şi sper să fie toată lumea mulţumită şi după acest proiect care tocmai asta trebuia să facă: să vă facă să realizaţi ce importantă este o echipă. Vă mulţumesc tuturor, în numele coordonatorilor! Pe viitor, vă aşteaptă câteva surprize care sunt atât de surprize încât nici noi nu le ştim! Până atunci, baftă în toate!
Paul.
